Cine este noul președinte PNL București

Cine este noul președinte PNL București
Publicat: 07/12/2015, 13:51

Anunțul a fost făcut de copreședinții Alina Gorghiu și Vasile Blaga, la finalul ședinței PNL, ei precizând că decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, urmând a fi validată vineri de Consiliul Național al partidului.

Vasile Blaga a precizat că în această săptămână, tot la CN al PNL, va fi anunțat și candidatul formațiunii la Primăria Capitalei, dar a adăugat că Predoiu rămâne propunerea PNL pentru postul de premier.

Conducerea organizației PNL București este asigurată, în prezent, de liderii Anca Boagiu și Teodor Atanasiu, iar în urma preluării funcției de către prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu conducerea filialei ar urma să devină monocefală.

Propunerea făcută lui Cătălin Predoiu de către copreședinții partidului de a prelua conducerea organizației PNL București ar urma să fie aprobată în cadrul Consiliului Național din data de 11 decembrie.

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a avut, luni dimineață, o întâlnire la sediul din Modrogan cu Alina Gorghiu și Vasile Blaga care l-au convins pe acesta să accepte să preia conducerea organizației PNL București.

Oferta pe care a primit-o Cătălin Predoiu, reprezentat al aripii PDL din nou PNL, vine în contextul în care liberalii au decis cu puțin timp în urmă ca funcția de secretar general al PNL să se unească sub conducerea lui Ilie Bolojan, reprezentat al aripii PNL din noua formațiune.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Un tablou de Monet, vândut cu aproape 35 de milioane de dolari la o licitație
×